Noi suntem
parte din schimbare!

Cum a apărut Alianța USR PLUS Popești-Leordeni?

Unii au numit-o joc politic sau rezultatul unor negocieri strânse.

Iată și varianta noastră de poveste!

Oamenii care își doresc schimbarea ajung întotdeauna să lucreze de aceeași parte. Într-adevăr, entuziasmul și ideile pot conduce la neînțelegeri pe drum dar, atâta timp cât toți suntem mânați de aceleași principii și valori, când ne amintim întotdeauna că ceea ce ne leagă este visul unui oraș modern, verde, digitalizat, o comunitate pentru locuitorii săi, drumul nu ne poate aduce decât împreună.

Așa s-a format Alianța USR PLUS Popești-Leordeni!

USR Popești-Leordeni s-a înființat în 2016, atunci când câțiva cetățeni ne-am decis că nu mai putem sta deoparte. Implicarea activă pentru a schimba comunitatea noastră, cât și relația dintre cetățeni si autoritățile locale au devenit de atunci preocupările noastre constante. De-a lungul următorilor patru ani, din ce în ce mai mulți colegi ni s-au alăturat, hotărâți să aducem administrația publică locală mai aproape de oameni.

PLUS Popești-Leordeni este un grup restrâns de cetățeni care în ianuarie 2019 ne-am decis să participăm la dezvoltarea orașului în care trăim. Ne-am asumat ieșirea din anonimat, cu tot cu responsabilități. Schimbarea dorită de toți vine doar prin muncă, curaj, sinceritate și dialog permanent cu cetățenii.

Noi, cei din USR și PLUS, am lucrat împreună cu mult înainte de “oficializarea relației”, având aceleași idei, proiecte, valori și un obiectiv principal foarte important: schimbarea orașului Popești-Leordeni într-un oraș în care să vrem să trăim, nu doar să locuim.

Andrei Nistor

Pozitia de Primar

Despre Andrei Nistor

Sunt IT-ist, antreprenor, pasionat de prăjituri și un mare iubitor de animale.
Mai multe despre Andrei Nistor

Bogdan Toader

Pozitia de Consilier Local

Despre Bogdan Toader

Mă numesc Bogdan Toader, am 34 de ani sunt căsătorit și am doi copii, de 3 și de 5 ani. Locuiesc în Popești-Leordeni din anul 2010 în zona Sfinți. De profesie sunt inginer absolvent al Politehnicii din București, iar din 2010 activez în domeniul securității și sănătății în muncă. Astăzi sunt manager SSM într-o multinațională cu peste 2500 de angajați.
Mai multe despre Bogdan Toader

Cynthia Paun

Pozitia de Consilier Local

Despre Cynthia Paun

Cred cu tarie in puterea exemplului personal si ca noi suntem cei care pot influenta in mod pozitiv modul in care este condus orasul. Imi doresc sa fiu consilier local si consider ca am energia, determinarea si "incapatanarea" necesare pentru a face fata provocarilor pe care le pune aceasta functie si cred ca meritocratia trebuie sa fie criteriul principal in atribuirea functiilor si posturilor publice.
Mai multe despre Cynthia Paun

Cristian Dumitrescu

Pozitia de Consilier Local

Despre Cristian Dumitrescu

Locuiesc în cartierul Leordeni de 16 ani și sunt riveran cu groapa de gunoi Glina. Am decis să mă implic în politica locală în ideea de a încerca să aduc în prim plan nevoile cetățenilor. Trebuie să avem o atitudine civilizată și de normalitate care să transforme fața acestui oraș.
Mai multe despre Cristian Dumitrescu

Vasile Doru

Pozitia de Consilier Local

Despre Vasile Doru

Locuiesc în Popești-Leordeni din anul 2009, am 54 de ani, sunt căsătorit și împreună cu soția mea avem 3 copii. Am absolvit Facultatea de Drept din București, iar momentan sunt antreprenor în domeniul asigurărilor.
Mai multe despre Vasile Doru

Alexandru Horeanu

Pozitia de Consilier Local

Despre Alexandru Horeanu

Sunt crescut în Popești-Leordeni, în Danubiana am copilărit. Am o fetită de 2 ani și ea este unul din motivele pentru care m-am înscris în această competiție. Nu îmi doresc bătaia de cap politică dar dacă vrei să faci ceva bun pentru tine și pentru comunitatea în care trăiești, trebuie să te implici!
Mai multe despre Alexandru Horeanu

Virgil Barbu

Pozitia de Consilier Local

Despre Virgil Barbu

Principalul motiv pentru care candidez este acela că vreau să redau increderea oamenilor in administratia locala. Cred că fără încredere în cei care-ti administrează treburile orașului nu poți trăi liniștit și mulțumit, nu ai cum să vrei să-ți crești copiii acolo.
Mai multe despre Virgil Barbu

Octavian Turean

Pozitia de Consilier Local

Despre Octavian Turean

Îmi doresc că localitatea noastră să ofere toate facilitățile demne de un oraș european: spații verzi, unități de învățământ dotate corespunzător, infrastructura la standarde moderne și evident, posibilități de angajare.
Mai multe despre Octavian Turean

Gabriel Covaci

Pozitia de Consilier Local

Despre Gabriel Covaci

Numele meu este Gabriel Covaci, am 33 de ani, sunt locuitor al orașului Popești-Leordeni și profesez in domeniul Managementului de Proiect. Candidez pentru funcția de consilier local pentru că sunt ferm convins că doar prin implicare putem reda un viitor mai bun copiilor noștri.
Mai multe despre Gabriel Covaci

Bianca Georgescu

Pozitia de Consilier Local

Despre Bianca Georgescu

Candidez în primul rând pentru că-mi vreau copiii înapoi acasă, acesta fiind și singurul motiv pentru care am decis să mă implic civic intrând în politică de partea PLUS. Dacă nu investim în educație o să ajungem un popor și mai ușor de manipulat decât suntem acum. În orașul nostru accesul la educație reprezintă o mare problemă în momentul de față.
Mai multe despre Bianca Georgescu

Ciprian Băila

Pozitia de Consilier Local

Despre Ciprian Băila

Vreau o viata civilizata , vreau sa se termine cu constructiile haotice , vreau sa beneficieze toti locuitorii de apa potabila si canal, vreau strazi asfaltate si lumina stradala.
Mai multe despre Ciprian Băila

Gabriel Popa

Pozitia de Consilier Local

Despre Gabriel Popa

Îmi doresc lucruri relativ simple și consider că putem îmbunătății calitatea vieții în Popești-Leordeni prin luarea câtorva măsuri efectiv de bun simț..
Mai multe despre Gabriel Popa

Mihai Stere

Pozitia de Consilier Local

Despre Stere Mihai

Am dorit să întru în peisajul politicii după multele evenimente mai puțin bune petrecute în România. Consider că este necesar să se schimbe clasa politică actuală cu una mai tânără, mai pozitivă și mult mai activă. Pot îndeplini cu mândrie și sacrificiu interesele locale spre o dezvoltare bună și o direcție corectă.
Mai multe despre Stere Mihai

Cătălin Cioca

Pozitia de Consilier Local

Despre Cătălin Cioca

Îmi doresc că localitatea noastră să ofere toate facilitățile demne de un oraș european: spații verzi, unități de învățământ dotate corespunzător, infrastructura la standarde moderne și evident, posibilități de angajare.
Mai multe despre Cătălin Cioca

Enache Alina

Pozitia de Consilier Local

Despre Enache Alina

Am 38 de ani și locuiesc în Popești Leordeni de mai bine de 6 ani. M-am decis să mă implic în politică la finalul anului 2017, când am hotărât că nu mai pot urmări cu detașare ceea ce se întâmplă în această țară, că nu mai pot accepta ca România să fie condusă cu atâta inconștiență și lipsă de viziune, cu atâta rea voință și dispreț față de cetățeanul de rând.
Mai multe despre Enache Alina

Bogdan Comaromi

Pozitia de Consilier Local

Despre Bogdan Comaromi

Vreau ca familia mea să trăiască într-un oraș în care civilizația, bunul simț și educația să fie pe primul loc. Avem încă șansa de a schimba ce a fost prost făcut, din neștiință sau din rea voință.
Mai multe despre Bogdan Comaromi

Alin Miloaie

Pozitia de Consilier Local

Despre Alin Miloaie

Lucrez de 10 ani în domeniul economic ca auditor financiar, controller și administrator de companii. Am avut contact cu sute de companii, bugete și raportări și am făcut verificări și semnalat probleme și pe bugetele primăriei noastre.
Mai multe despre Alin Miloaie

Costel-Cristian Radu

Pozitia de Consilier Local

Despre Costel-Cristian Radu

Îmi doresc că localitatea noastră să ofere toate facilitățile demne de un oraș european: spații verzi, unități de învățământ dotate corespunzător, infrastructura la standarde moderne și evident, posibilități de angajare.
Mai multe despre Costel-Cristian Radu

Adrian Robert Tănase

Pozitia de Consilier Local

Despre Adrian Robert Tănase

Plăcerea de a asculta și de a ajuta oamenii m-au determinat să candidez pentru funcția de consilier local, în speranța de a face locul în care trăim un loc mai bun pentru noi și generațiile următoare, sprijinit fiind de o echipă de profesioniști.
Mai multe despre Adrian Tănase

Rodica Chirculescu

Pozitia de Consilier Local

Despre Rodica Chirculescu

Îmi doresc că localitatea noastră să ofere toate facilitățile demne de un oraș european: spații verzi, unități de învățământ dotate corespunzător, infrastructura la standarde moderne și evident, posibilități de angajare.
Mai multe despre Rodica Chirculescu

Daniel Bazac

Pozitia de Consilier Local

Despre Daniel Bazac

Din 2013 ma implic civic si in aceasta perioada am constientizat pot face mai multe pentru societate daca ma implic in politica. Asa ca acum candidez pentru un post de consilier local.
Mai multe despre Daniel Bazac

Viorel Pleșa

Pozitia de Consilier Local

Despre Viorel Pleșa

Imi doresc un consiliu local transparent, onest, îndreptat spre cetățean. Voi organiza periodic intalniri cu cetatenii, precum si audiente.
Mai multe despre Viorel Pleșa

Valentin Grigore

Pozitia de Consilier Local

Despre Valentin Grigore

Locuiesc în Popești Leordeni din 2013 și lucrez în IT din 2004. Am decis să mă implic în viața socială a acestui oraș după ce autoritățile au continuat haosul în construcții cat și după toate protestele la care am participat.
Mai multe despre Valentin Grigore

Ovidiu Constantinescu

Pozitia de Consilier Local

Despre Ovidiu Constantinescu

Am intrat în politică strict cu un singur scop: să schimb fața orașului în care locuiesc în conformitate cu principiile unui smart city: curat, sigur pentru cetățeni, cu spații verzi și locuri de joacă și sport, cu școli și grădinițe moderne, cu un transport public eficient și trafic optimizat.
Mai multe despre Ovidiu Constantinescu

Augusto Mereuță

Pozitia de Consilier Local

Despre Augusto Mereuță

În 2017 m-am stabilit în Popești-Leordeni, iar în februarie 2019 m-am alăturat noii formațiuni politice, Uniunea Salvați România, despre care simt ca îmi poate da posibilitatea să activez politic și, în același timp, să rămân cu mâinile curate.
Mai mult despre Augusto Mereuță

Adrian Dincă

Pozitia de Consilier Local

Despre Adrian Dincă

După alegerile din 2016, analizând situaţia catastrofală de la vârful politicii româneşti, am ajuns la concluzia că tot dezastrul acesta mi se poate imputa şi mie, împreună cu alţi oameni cinstiţi, cu bun simt, competenţi în domeniul lor, dar care nu au vrut să se implice în politică mai mult decât prin vot.
Mai multe despre Adrian Dincă